Quantcast
Channel: Alte Sporturi – Sport Local
Viewing all articles
Browse latest Browse all 49

Infografic: „Mai aleargă românii?”

$
0
0

Alergarea este cel mai practicat sport din România. Nici fotbalul, nici voleiul şi nici baschetul nu depăşesc în preferinţele românilor acest sport individual. O dovedesc chiar statisticile: 61 % dintre persoanele din mediul urban din România, care s-au declarat interesate de sport, au practicat alergarea în ultimul an. Jumătate dintre cei care aleargă o fac cel puţin o dată pe săptămână, 29% de 1-3 ori pe lună şi 21% mai rar de o dată pe lună. Surprinzător sau nu, copiii sau adolescenţii (3 – 18 ani) sunt întrecuţi de adulţi, şi asta pentru că doar 32% practică alergarea ca sport. In consecinta, legati-va sireturile si iesiti afara la alergare! Satisfacţiile nu vor întârzia să apară atât la nivel fizic, psihic, cât şi social. Oraşele se pun în mişcare Din când în când, românii îşi testează forţele şi în competiţii. 12% dintre cei care declară că au alergat în ultimul an afirmă că au participat şi în diverse forme de competiţii de amatori. Un maraton sau un cros aduce la linia de start cel putin cateva sute, daca nu cateva mii de concurenţi. Arad, Braşov, Cluj-Napoca, Constanţa, Iaşi, Timişoara, Botoşani, Bucureşti sunt doar câteva dintre oraşele care organizează astfel de evenimente. Şi este clar că au un succes din ce în ce mai mare. Maratonul International Bucureşti, care a avut loc saptamana trecuta, a avut peste 10.000 de participanti, in conditiile in care anul trecut, la aceeasi competitie au luat startul aproximativ 8.000 de persoane. Cu toate acestea, mai avem mult pana sa ajungem la nivelul francezilor, care la “Marathon de Paris” de anul acesta au avut peste 50.000 de particiapanţi, reuşind astfel să fie cel mai mare maraton din Europa şi al treilea din lume. Este interesant de ştiut că cei care participă la competiţii, se înscriu în medie la 2-3 evenimente pe an. Cât priveşte distanţa maximă alergată, aceasta se situeaza la o medie confortabila de 7 km. Doar 3% dintre cei ce aleargă au ajuns la distanţa unui semimaraton (21 km) şi doar 1% la cei 42 km ai maratonului. Pentru ce aleargă românii S-a dovedit în ultimii ani că marile evenimente de alergare au un impact deosebit în oraşele în care sunt organizate, cu implicatii financiare, turistice si nu in ultimul rand sociale. Cei care aleargă vor, în general, să sprijine o cauză nobilă, cum ar fi strângerea de fonduri pentru bolnavii de cancer sau, de ce nu, să promoveze un stil de viaţă sănătos. Şi de ce nu ar fi alergarea sportul preferat al românilor, când 5 minute pe zi prelungesc viaţa cu 3 ani? Cercetătorii sunt de părere că cei care aleargă în mod constant trăiesc cu 5-7 ani mai mult decât persoanele sedentare. Exista totuşi două elemente de care trebuie să ţineţi cont: în primul rând, este foarte important ca încălţămintea să confere aderenţă optimă şi stabilitate în momentul deplasării. Dacă practicaţi regulat acest sport nu ezitaţi să investiţi într-un echipament corespunzător. Pentru un echipament minim de alergare românii investesc aproximativ 700 de lei. În al doilea rând, nu trebuie să exageraţi. Alergările uşoare de 20-50 de minute pe sesiune, practicate de trei ori pe săptămână, au efecte pozitive asupra sănătăţii şi sunt mai sigure decat alergările intensive. Preda Publishing a realizat un infografic în care a adunat toate aceste date.    

The post Infografic: „Mai aleargă românii?” appeared first on Sport Local.


Viewing all articles
Browse latest Browse all 49

Trending Articles


Garda Felina Sezonul 1 Episodul 6


Doamnă


BMW E90 invarte, dar nu porneste


Curajosul prinț Ivandoe Sezonul 1 Episodul 01 dublat in romana


MApN intentioneaza, prin proiectul sustinut si de PSD, sa elimine...


Zbaterea unei vene sub ochii


Film – Un sef pe cinste (1964) – Une souris chez les hommes – vedeti aici filmul


pechinez


Hyalobarrier gel endo, 10 ml, Anika Therapeutics


Garaj tabla Pasteur 48